La data de 10 iulie 2026, în comuna Ucrainca, s-a desfășurat ședința nr. 3 a Grupului de Lucru Comun (GLC), constituit din reprezentanții localităților Sălcuța, Tocuz și Ucrainca, în cadrul procesului de amalgamare voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

Pe ordinea de zi au fost examinate mai multe subiecte importante pentru continuarea acestui proces:

examinarea și ajustarea primei variante a 𝐕𝐢𝐳𝐢𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯-𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞;

elaborarea și aprobarea 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐢𝐳𝐢𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐚𝐦𝐚𝐥𝐠𝐚𝐦𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐯𝐨𝐥𝐮𝐧𝐭𝐚𝐫𝐚̆;

elaborarea 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐮𝐥𝐭𝐚̆𝐫𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞 asupra Viziunii, astfel încât locuitorii celor trei comunități să poată fi informați și să-și exprime opiniile și propunerile;

discutarea inițierii procedurii de solicitare a 𝐒𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐫. 𝟏, acordat în cadrul procesului de amalgamare voluntară, precum și perfectarea documentelor necesare pentru depunerea cererii.

În perioada următoare vor fi organizate consultări publice, în cadrul cărora locuitorii vor avea posibilitatea să ia cunoștință de Viziunea de dezvoltare și să contribuie cu opinii și sugestii. Participarea cetățenilor este esențială pentru ca viitoarele decizii să răspundă cât mai bine nevoilor comunității.

Vom continua să vă informăm despre fiecare etapă a procesului de amalgamare voluntară și despre deciziile adoptate în cadrul Grupului de Lucru Comun.